Paul Hitter, Expresionistul Balcanic

Pe Paul l-am “intalnit” de trei ori pana acum, insa am impresia ca-l cunosc dintotdeauna. Ne-am vazut prima data in 2010, pe vremea cand filmam pentru TVR Cultural prima lui expozitie in Romania. M-a uimit sinceritatea cumva amara a raspunsurilor sale in interviu si, fara sa stiu prea multe despre el la acel moment, am inteles ca locuieste de mult timp dincolo de granite dupa tristetea cu care imi descria franturi din tara natala. “Sunt un strain oriunde m-as duce. Aici ma considera lumea bozgor, in Germania tigan, caci vin din Romania”, imi spunea el atunci.

A doua intalnire cu Paul Hitter a fost la fel de surprinzatoare. Desi nu pe el, in carne si oase, l-am intalnit, ci o parte din creatia sa. Se intampla iarna trecuta, la galeria Independent 84. Se faceau pregatiri pentru o expozitie, iar unul dintre tablourile asezate pe simeze era al lui. L-am recunoscut imediat. Nu i-am studiat niciodata stilul, insa pentru a i-l recunoaste nici nu e nevoie de acest exercitiu. Arta lui Paul Hitter este, chiar si pentru un neinitiat, inconfundabila.

La fel de ne-fizica a fost si a treia intalnire cu el. De aceasta data nu prin arta l-am cunoscut pe Paul, ci printr-o demistificare a artistului, intr-un scurt interviu acordat RPRS.

- Cum ai inceput sa pictezi, de unde pasiunea?

Pasiunea cred ca vine din familie, amandoi parintii au fost talentati, mama la desen, tatal meu facea obiecte de arta din cupru. Banuiesc ca un rol foarte mare l-a avut faptul ca prima copilarie am dus-o in comunism, apoi in societatea de tranzitie. Nu aveam foarte multe jucarii, si daca le aveam erau cam urate, nu am avut calculator pana la 17 ani si uite-asa a trebuit sa imi inventez jocul meu. Am inceput sa desenez pe pereti in prima faza, cum fac multi copii, banuiesc. Problema era ca eu nu puteam fi oprit, oricat ma certau ai mei. Si nu pictam doar pe peretii de acasa, ci si pe cei ai oamenilor unde mergeam cu parintii in vizita. Apoi am inceput pe hartie si am desenat si pictat lucrurile pe care le vedeam pe strada sau despre care auzeam discutandu-se in casa. Am pictat un cortegiu funerar, apoi pe Ceausescu in celula la Doftana, legat de un scaun, cu un sobolan care venea sa il muste de picior.

- Sunt usor de observat motive recurente in tablourile tale. Ce te inspira?

De cativa ani mi-am format un stil propriu. El exista intr-o forma incipienta dintotdeauna, acum s-a conturat mai bine. L-am numit mai in gluma, mai in serios Expresionism Balcanic. Cred ca este un amestec de teme si idei din perimetrul balcanic, din lumea tiganilor, din lumea imigrantilor, teme sociale si antisociale. Inainte numeam stilul meu un gulas, acum il numesc cocktail molotov.

Ma ocup mult de mitologie, preiau teme universal valabile si le exprim filtrandu-le prin sufletul meu. Pictura mea se leaga, deci, de dragoste, ura, bunatate, rautate, putere, forta, lacrimi - lucruri care amestecate impresioneaza sufletul uman. Incerc in acelasi timp sa iau pulsul umanitatii in aceste timpuri de incercari grele.

Pe de alta parte incerc sa pictez pe intelesul tuturor, fara mari filosofii absconse. Pictez foarte colorat, m-am inspirat mult din coloritul motivelor portului popular romanesc, balcanic in general, dar si din cel al tiganilor. Privindu-mi tablourile, multi se duc cu gandul la arta si caldura sud americana.

Trebuie, totusi, sa recunosc ca felul meu de a privi un tablou este cu totul altfel decat al publicului. Nu incerc sa pictez niste tablouri frumoase, sau minunate, ci sa exprime o idee. Desigur ca de multe ori ideile sunt neplacute sau violente, sau contra mersului lumii in momentul de fata, de aceea simt uneori nevoia sa indulcesc aceasta violenta prin modele colorate frumos.

"Cel mai mult ma bucura sa expun in locuri simple, unde oamenii nu se simt apasati si sunt ei insisi."

- M-am intrebat, urmarindu-ti manifestarile artistice, daca exista un motiv pentru care pictezi. Ce inseamna, de fapt, pentru tine arta? Cat si cum te (re)prezinta ea?

Pictez pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine. Pictez pentru ca este prea tarziu sa ma mai opresc. Sunt unele lucruri pe care le stii cumva dintotdeauna si eu dintotdeauna am stiut ca asta imi doresc sa fac... Pictura este o legatura directa intre energia creatoare a lumii care tasneste din sufletul meu prin intermediul ochilor si a mainii pe un suport si exprima idei care altfel ar fi ramas nescrise, nespuse, nereprezentate. Este modul meu de a comunica cu lumea, cu societatea, si de a incerca  sa o imbunatatesc.

Este desigur si o supapa spirituala pentru mine. Sunt lucruri care ma macina in interior si probabil daca nu le-as pune pe hartie, s-ar acumula si m-ar face sa explodez. Dedic picturii tot timpul, chiar si cand nu pictez imi sta capul tot la pictura. Capul, creierul, sufletul, sunt la mine ca un radar. Prind idei din aer in orice situatie m-as afla.


- Am observat in expozitii un public eterogen. Cine apreciaza pictura ta?

Cred ca sunt apreciat in general de oamenii care simt si gandesc la fel ca mine. Pot spune ca sunt oameni din toate categoriile sociale. Nu am un tip de public anume, publicul meu este la fel de amestecat ca si arta mea. Dar cel mai mult ma bucur aprecierea oamenilor simpli. Atunci simt ca mi-am atins scopul. Cand oamenii simpli inteleg ceea ce pictez si se simt atinsi de ceea ce pictez eu. 

Am expus in tot felul de locuri. De la baruri mici si neinsemnate pana la festivaluri de arta si muzica si galerii de arta din tara si strainatate. Cel mai mult ma bucura sa expun in locuri simple, unde oamenii nu se simt apasati si sunt ei insisi. De multe ori publicul se poarta cu totul altfel vazand un tablou intr-o galerie si cu totul altfel cand acelasi tablou este expus intr-un spatiu simplu, neconventional. De aceea si cand am expus in galerii am incercat sa transform raceala galeriei intr-un loc cald unde oamenii sa se simta liber si sa poata spune cu adevarat ce gandesc. Cred ca arta ar trebui sa revina acolo unde cred eu ca ii este locul. Sa fie intr-adevar facuta pentru oameni. Din punctul meu de vedere arta are o foarte mare putere de a influenta.

"Pentru mine faptul ca am plecat a fost o sansa de a creste ca om si ca artist."

- Pentru ca ne citesc romani de peste hotare, spune-mi de ce ai ales sa pleci din Romania si cum ti-a fost adaptarea, ca imigrant?

De multe ori am avut senzatia de neputinta si ca in Romania ai trei sanse: te sinucizi, accepti situatia si inghiti, sau pleci. Eu nu am putut sa ma sinucid, de inghitit in nici un caz. Poate daca inghiteam as fi reusit sa ma pun intr-un final pe picioare, dar ce fel de existenta ar fi fost? M-as mai fi simtit om? Sa induri nedreptatea in liniste mi se pare dezumanizant. Asa ca am plecat. Am plecat in 2003 intai  in Austria, unde am petrecut 3 luni intr-o pensiune plina de imigranti din Europa de est, unde am facut aproape orice munca ca sa pot supravietui. Voiam sa studiez in Viena. Nu am reusit din prima. M-am intors in tara pentru un an , apoi am plecat din nou, de data asta in Germania. Tin sa precizez ca nu am primit nici o bursa, de multe ori multi oamenii care aud ca vin din Germania gandesc ca am plecat pe banii statului si ca eventual m-am si imbogatit pe banii statului.

- Unii isi insusesc stilul de viata al tarii in care traiesc. Tu cum te-ai adaptat intr-o lume noua si cat de roman mai esti azi?

Viata dincolo de Romania a fost pentru mine, din multe puncte de vedere, asemanantoare cu cea din Romania. Fiecare duce cu el, o bucata din Romania, din viata sa de acolo, in momentul in care pleaca. Pot spune acum dupa mai bine de 8 ani de cand am plecat, ca desi traiesc in Germania, spiritual traiesc inca in Romania.

Totusi sunt si diferente mari. Ce m-a socat pe mine cand m-am intors acasa a fost ca totul imi parea mult mai mic. Aici strazile sunt mai spatioase, oamenii mai instariti, locurile mai curate, luxul mai mare, dar ironic, sau contrastant, oamenii sunt pe alocuri mai nefericiti in fericirea lor. Nu vreau sa exagerez insa nici intr-o directie nici in cealalta, lumea este lume peste tot, viata este viata peste tot. Nu ma voi apuca sa ridic in slavi lumea vestica, nici sa denigrez suta la suta Romania. Pentru mine faptul ca am plecat a fost o sansa de a creste ca om si ca artist.

"Nu am timp sa ma sacrific traind in Romania. Sunt mai de folos Romaniei de aici, de afara."

Pe viitor, nici eu nu stiu unde voi trai. Poate putini stiu ca eu deja am incercat sa ma intorc in Romania. Dupa terminarea studiilor, am trimis totul acasa, catel si purcel, si m-am intors in apartamentul de doua camere al parintilor mei, incercand sa imi fac o noua viata in Romania. Din pacate m-am dat cu capul de pereti. Sau de zidul imens care era in Romania, si care parca in loc sa scada se mareste. Zidul acela, prapastia dintre salarii si preturi, dintre saraci si bogati, dintre cei cu pile si cei fara, dintre 'baietii buni' si restul. Am incercat sa ma angajez pe vremea aceea, fara succes, si cand am primit ofere si am calculat ce as putea face cu salariul, m-am speriat.

Totul a culminat cu o discutie avuta cu tatal meu. Desi el ma iubeste foarte mult si sufera mult ca sunt plecat, mi-a spus sa imi fac bagajele si sa plec din nou pentru ca Romania ma va distruge. Mi-a prezentat cam care ar putea fi situatia mea in Romania si pana la urma de comun acord, mi-am luat iar doua genti si am plecat din nou. Am avut prezenta de spirit ca, atunci cand am plecat inapoi in Romania, sa imi las cateva usi deschise in Germania. Si intorcandu-ma, in cateva zile am gasit un loc de munca, iar totul s-a aranjat in cateva luni ca si cand nu as fi plecat de aici. Asta mi-as fi dorit de la Romania de fapt, dar am primit de la Germania.

- Ce crezi ca i-ar trebui Romaniei ca sa arate altfel, ca oamenii sai buni sa nu mai plece?

Romaniei nu stiu ce i-ar trebui. Probabil inca cincizeci de ani. Desi, privind in istorie, eu cred ca in Romania a fost intotdeauna asa. Cum fiecare om are soarta lui, la fel, cred ca si orice tara are soarta ei... As spune ca Romaniei si romanilor le-ar trebui mandrie. Nu o mandrie prost inteleasa, ci o mandrie constructiva. Eu nu ma simt jenat ca am plecat. Nu am timp sa ma sacrific traind in Romania. As fi un sacrificat. As deveni un artist plafonat, iar eu nu doresc asta si nici Romania nu doreste asta de la mine. Sunt mai de folos Romaniei de aici, de afara.

Material realizat de
Georgiana Socianu
Jurnalist & Editor Publicatii RPRS


Mai multe despre Paul Hitter:

Blog personal - http://paulhitter.blogspot.ro/
Facebook - The One And Only Paul Hitter Balkan Expressionism
Vimeo - Documentarul 'Exil' cu Paul Hitter 


Alte lucrari: