Cu tricolorul prin lume: Lucian Mindrila

Pentru orice alergator, linia de sosire reprezinta finalul unei curse cu sine insusi. Fie ca se afla intre primii sau nu, curajul ne-abandonului si incununarea unor luni de pregatire fizica si psihica ii aduc sportivului bucuria reusitei. Cum este insa cand, pe langa greutatea propriului corp, obosit si framantat de kilometri, trebuie sa alergi tinand in spate un rucsac? Lucian Mindrila, un roman stabilit in Anglia, ne va spune cat de departe pare linia de sosire atunci cand povara purtata depaseste 50 de kilograme. In 15 septembrie, el va alerga la Cheltenham intr-un semimaraton, purtand tricolorul romanesc. 

Lucian Mindrila e un sucevean mandru, din Capu Satului, Campulung Moldovenesc. A fost pasionat de sportul de performanta inca din anii de scoala, cand a inceput sa participe la diverse competitii locale si nationale. "Pasiunea pentru alergare mi-a insuflat-o domnul Col(r) Ilie Moldoveanu, primul meu antrenor pe cand eram elev la Liceul Militar "Stefan cel Mare". Am urmat apoi cursurile Academiei Fortelor Aeriene "Henri Coanda" din Brasov. Si acolo sportul mi-a fost un prieten de nadejde. M-am evidentiat in competitii sportive si aplicativ-militare, cu toate ca nivelul de pregatire din liceu nu l-am mai atins niciodata." Dupa terminarea facultatii, Lucian a fost repartizat la Focsani, unde a activat in calitate de comandant de pluton si apoi comandant de companie, pana in 31 August 2008.

Desi cariera lui parea ca are un trend ascendent, Lucian a lasat in urma Romania in toamna aceluiasi an. “De ce am plecat din tara? Aveam un serviciu bine platit si perspective de promovare. Insa am simtit ca nu e locul meu acolo si, cand s-a ivit o posibilitate, am plecat. Am venit in Marea Britanie pe 15 Septembrie 2008. La inceput mi-a fost greu, mai ales ca nu aveam nici un plan de viitor, nici unde sa dorm, nici ce sa mananc. Habar nu aveam unde pot gasi un loc de munca si ce demersuri trebuie facute pentru a ma pune in legalitate in ceea ce priveste dreptul de munca, etc.

Incet, incet insa lucrurile s-au indreptat, m-au sprijinit familia si cativa romani aflati aici, insa de fiecare data cand am simtit ca sunt la capatul puterilor, tot sportul mi-a fost prietenul cel mai de nadejde. De multe ori plecam sa alerg cate 20, 30 sau chiar 40 de kilometri, dar la final veneam acasa cu mintea limpede si cu o noua dorinta de a continua, de a nu ma da batut.”

Departe de granitele tarii natale, Lucian a adus cu el pasiunea pentru alergare. “Stiu ca pentru multa lume e suficient de greu sa vii intr-o tara straina, sa iti gasesti un serviciu, sa strangi niste bani si sa iti faci un trai mai bun. Sa iti faci timp si pentru o pasiune nu e prea sus pe lista nimanui de prioritati. Dar pentru mine alergarea a fost mereu o prioritate. Alergand, am primit prima slujba aici. Acum manageriez una din francizele celui mai mare provider de fitness in aer liber din UK. Fac ceea ce imi place si sunt platit pentru asta.”

Vreau sa ajut oamenii sa isi schimbe viata spre bine, prin sport.

La 31 de ani, Lucian considera sportul un stil de viata. “Am facut sport de cand ma stiu si nu planuiesc sa ma opresc curand. Necesita sacrificii, dar merita. Imi da o satisfactie deosebita sa alerg, sa inot, sa merg cu bicicleta, sa ma catar: toate astea ma fac sa ma simt liber, mai sanatos si mai puternic.” Si-ar dori ca, pe viitor, sa contribuie la schimbarea atitudinii oamenilor fata de miscare si exercitiul in aer liber: “Vreau sa ajut oamenii sa isi schimbe viata spre bine, prin sport.”

Ca sa-si cultive pasiunea pentru alergat, Lucian a inceput sa participe la competitii pe distanta lungi, semimaraton si maraton, si la concursuri de triatlon, fie ele locale sau internationale. "In principal am participat la concursuri de alergare, dar am incercat de-a lungul anilor si alte discipline: inot, ski fond, orientare si, mai nou, triatlon (inot/ ciclism/ alergare), acesta din urma fiind un nou copil de suflet pentru mine. Anul trecut am participat la triatlonul de la Londra, pe distanta Olimpica (1500m/ 40km/ 10km). Pentru anul viitor, deja m-am inscris la primul meu concurs Ironman, la care trebuie sa inot 2.4 mile (3.86 km), pe bicicleta 112 mile (180 km) si sa alerg 26 de mile (42 km) - totul fara pauza."

Doar in luna septembrie, Lucian va alerga in 6 curse, printre care semimaratonul din Cheltenham si maratonul de la Berlin. "Nu sunt sportiv profesionist, rezultatele mele sunt bune la nivel amator. Tintesc sa termin in primii 2% din competitori la concursurile la care particip. De obicei imi iese. Nu e nivel de elita, dar daca am ajuns in primii 10 din 1200 tot nu e rau pentru un amator. Ca rezultate, la semimaraton recordul meu este 1:20, iar la triatlon olimpic 2:26. La maraton sper sa cobor sub 3 ore acum la Berlin."

Se antreneaza singur, incercand sa faca sport cat mai mult. "Este destul de greu sa gasesti timp pentru tine cand ai 2 slujbe si o familie. De luni pana vineri plec din casa la 06:30 si ma intorc undeva pe la ora 21:00. Uneori reusesc sa ma antrenez in timpul serviciului sau in pauze, uneori prefer sa alerg sau sa merg cu bicicleta pana la serviciu, in jur de 40 km dus-intors. Incerc sa fac miscare cat de des pot."

In 15 Septembrie, la Cheltenham, Lucian va alerga timp de trei ore purtand in spate un rucsac cu greutatea de 55 de kilograme. "Idea mi-a venit incercand sa conving pe una dintre clientele mele sa participe. Ea are 69 de ani si nu a participat vreodata la un concurs. Pana anul trecut nici nu alergase mai mult de o mila. Asa ca i-am propus un targ. Am zis ca daca ea se incumeta sa alerge cei 21 de km ai semimaratonului, o sa alerg si eu cu ea, carand in spate echivalentul greutatii ei." Pactul sau a convins aproape 20 de membri din clasa de fitness pe care o antreneaza sa se inscrie la competitie. Scopul lor, dincolo de bucuria participarii, este sa stranga bani pentru serviciul de ambulanta local.

 M-am impacat cu ideea ca, de fapt, "casa e unde ti-o faci".

Lucian spune ca se simte mandru cand intalneste romani care fac cinste tarii natale, dar ca "acasa" inseamna acum, pentru el, Anglia. "Alaturi de alti romani de aici, mai organizam cate un gratar sau o cina romaneasca din cand in cand, dar, in general, m-am impacat cu ideea ca, de fapt, "casa e unde ti-o faci". Casa mea este aici, in UK acum, asa ca incerc sa ma adaptez la cutumele si obiceiurile lor."

Iar casa lui este una implinita. S-a casatorit aici si are o fetita de 2 ani. “Sotia mea e din Polonia, asa ca vorbim engleza in casa. Incercam amandoi sa invatam putin din limba celuilalt, insa suntem inca incepatori. Speram ca fetita noastra sa invete toate trei limbile.”

Lucian pastreaza legatura cu tara natala “prin intermediul familiei si a micii comunitati romanesti din zona. Pe termen scurt insa, nu ma gandesc la intoarcerea in tara, mai am inca multe de indeplinit aici. Insa in sufletul meu o sa raman intotdeauna roman bucovinean, de aceea concurez mereu purtand tricoul tricolor.”

 

Un material realizat de 
Georgiana Socianu
Jurnalist & Editor Publicatii RPRS 

 

Alte poze: