Ionut Buruian, o intruchipare a spiritului romanesc in culori si pensule

Pe Ionuț Buruian l-am cunscut în urmă cu câteva zile. Este un artist plastic foarte talentat din părțile Zalăului, stabilit de 15 ani în Murcia, Spania. Ulterior, am realizat că avem și un prieten comun pe facebook, pe maestrul Gigi Busuioc, un bucovinean din diaspora, din ale cărui mâini ies lucruri dumnezeiești. Dar, înapoi la Ionuț!

Impresionat fiind de tablourile sale, l-am rugat să îmi spună câteva cuvinte despre el. Ceea ce trebuia să fie o simplă postare și recomandare pe pagina mea de facebook, s-a transformat într-un aproape veritabil interviu. M-a surprins sinceritatea cu care mi-a transmis povestea sa de viață din România și Spania. Mai mult, m-a suprins modul în care diverse momente din viață i s-au împletit cu pasiunea pentru artă și pictură. La Ionuț, pământescul se îmbină cu spiritualul și, la finalul discuței, am rămas cu sentimentul ca el nu este doar un artist. Este oglinda multor români pe care am avut privilegiul să-i cunosc peste hotare, dar și acasă; o întruchipare a spiritului românesc în culori și pensule.

Nu aveam jucarii, in afara de cele pe care mi le faceam eu, fie sculptand in lemn, fie desenand ce vedeam in jurul meu. 

- Dragă Ionuț, povestește-ne despre tine.

M-am născut în Ardeal. Tatăl era dintr-o familie de mici nobili, aduși la sapă de lemn de comuniști. Mama era din Moldova. După absolvirea liceului, neavând bani de facultate, am intrat în armată, voluntar. Am dezertat după câteva luni, cutreierând Europa și câștigându-mi pâinea din munca câmpului sau făcând portrete și schițe pe stradă. Meserie nu știam.

În Spania, am venit in anul 2000 și am avut ocazia să studiez la Universitatea de Bellas Artes de Murcia. Am obținut note foarte bune, iar școala mi-am plătit-o din banii câștigați din munca câmpului și vânzarea de tablouri. Am avut câteva expoziții, în Sevilla, Madrid, Barcelona, Murcia și, mai nou, Orihuela.

Îmi place marea si zborul. De profesie sunt și marinar (cu brevet) întrucat am lucrat un timp pe un vas de pescuit. Mai dețin și brevetul ULM (avion ultrausor), și zbor câteodată cu parapanta. 

- Când ai început să pictezi?

De mic. Nu aveam jucării, în afară de cele pe care mi le făceam eu, fie sculptând în lemn, fie desenând ce vedeam în jurul meu. În școală și în liceu am avut fire slabă și o constituție fizică foarte firavă, ceea ce i-a făcut pe colegi și pe unii profesori să mă agresese ori de câte ori au avut ocazia. De tata am rămas orfan la 4 ani. A murit într-o mină, îngropat de comuniști chiar de ziua lui, pe 7 mai. Bunicul a fost împușcat tot comuniști, deoarece s-a opus colectivizării. Așa am început să mă retrag, să desenez, să citesc foarte mult. Pictura devenise poarta mea de scăpare.

Fiind de trei ani in somaj, in acest moment nu dispun de bani pentru a expune in Romania, desi am apelat la cateva persoane si sponsori de la care nu am primit niciun raspuns.

- Înțeleg că te-ai pregătit pentru două expoziții în România, dar există riscul de a nu putea participa. Ne poți spune mai multe?

Da. Sunt un mare admirator a lui Doru Davidovici, pilot și scriitor, comparat adeseori cu Saint-Exupery. Am două expoziții acum în România și am pregătit 26 de lucrări în ulei, în memoria lui: una la Muzeul de Artă din Brașov, alta la Muzeul Aviației din Bucureșt. Din păcate, fiind de trei ani în șomaj, în acest moment nu dispun de bani pentru a onora această invitație, deși am apelat la câteva persoane și sponsori de la care nu am primit niciun raspuns.

Mi-ar plăcea foarte mult să pot ajunge, sunt 15 ani de când nu mi-am văzut țara, dar așa stau lucrurile.. În cel mai rău caz, o să renunț la expozițiile din România, deși ar veni într-un moment foarte bun pentru mine. Nu mi-ar trebui foarte mulți bani pentru a putea participa. Câteva mii de euro mi-ar fi de ajuns să îmi pregătesc și să îmi asigur mașina pentru drumul până în țară. De dormit nu-i problema, am loc suficient pe bacheta din spate.

Dorul de casa este ceva care te roade tot timpul. Românii au ceva, ei nu se adapteaza niciodata. Tot acasa trag. 

- Ce ar însemna pentru tine o expoziție în România?

Eu nu numai că vreau să expun în România, ci vreau să mă întorc în România! Dorul de casă este ceva care te roade tot timpul. Românii au ceva, ei nu se adaptează niciodată. Tot acasă trag. Cu acest gând aș vrea să expun. Să se vadă că nu am irosit anii aceștia degeaba, că tot cu culorile tricolorului pictez. Demnitarii noștri trebuie să înțeleagă ca țara nu e drapelul, ci oamenii de jos. Cei care se trezesc la 5 dimineața, în fiecare zi. Din păcate în România nu se promovează originalitatea locală, ce este al nostru, caracteristic. Ba arta bizantină, ba rusească, ba franceză.

- Cum te promovezi în acest moment?

Momentan mă rezum la a prezenta fotografiile lucrărilor mele în mediul online, pe Facebook, acesta fiind unica modalitate de a mă promova cumva.

Mi-ar plăcea să continui să pictez tablouri bune, necomerciale, dar mă văd silit să pictez și ceea ce nu îmi place, doar ca să mai vând câte un tablou. Cele două expoziții reprezintă ocazii extraordinare de a-mi demonstra talentul. Rămâne însă de văzut dacă găsesc sponsori care m-ar putea ajuta să expun în România. Eu încă sper.

Trebuie sa fim uniti, sa ne iubim unii pe altii. Sa fim mandri de graiul nostru, sa vorbim limba romana cu accentele specifice zonelor.

- Ce te-a învățat experiența din Spania?

Am învățat că cel mai bine e în țara ta. Aici, poți să vorbești spaniola perfect, să te îmbraci ca ei, să gândești ca ei. Poți chiar să îi îmbrățișezi, ei tot “strain” te vor considera. Am mai învățat că trebuie să fim uniți, să ne iubim unii pe alții. Să fim mandri de graiul nostru, să nu ne fie rușine să vorbim limba română cu accentele specifice regiunilor. Mi-e dor de graiul din Moldova. Îmi plac rădăcinile noastre, calușul, dansurile și folclorul românesc. Pe tot pamântul nu mai găsești așa ceva..


Material realizat de
Nicolae-Daniel Popescu
Manager Proiect RPRS

 

Mai multe despre Ionuț Buruian găsiți aici:

 

Alte lucrări:

 

 

 

.

 

 



 

 

 

 

.